BINE ATI VENIT PE BLOGUL NELU DEFTA

Aveti un eveniment festiv si doriti sa angajati un DJ dar si muzica live ? Sunati la 780-222-6177

Daca doriti sa postati un articol sau sa va faceti reclama pe acest blog, va rugam sa trimiteti un e-mail la idtile@gmail.com ori sunati la 780-222-6177



PPMT SI UDMR PREGATESC AUTONOMIA SUB PRIVIRILE SI ACORDUL PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU




Un drapel secuiesc de dimensiuni mari a fost arborat, luni, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, de către reprezentanţii Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), ca simbol al dezideratului de obţinere a autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un drapel secuiesc având o lăţime de trei metri şi o lungime de 4,80 metri a fost ridicat pe un catarg înalt de şapte metri, în apropierea platoului din faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc.
Manifestarea a debutat cu discursurile preşedinţilor PPMT Miercurea Ciuc, Toke Ervin, PPMT Harghita, Gyorgy Laszlo, al primarului municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman (UDMR), şi al reprezentantului Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) Gazda Zoltan, susţinute în faţa a aproximativ 400 de localnici.
Toke Ervin, preşedintele PPMT Miercurea Ciuc, a spus că românii nu trebuie să "creadă că acest drapel este contra cuiva", el fiind un simbol al comunităţii secuieşti din Ardeal, care aparţine maghiarimii.
"Acest drapel reprezintă comunitatea secuiască din Ardeal şi nu cred că românii ar trebui să creadă că este contra cuiva, e pentru secuime. Secuimea aparţine maghiarimii, suntem o parte a maghiarimii din Bazinul Carpatic, noi suntem maghiari, dar secui. Unii au considerat că nu avem voie să punem drapelul nostru oriunde vrem noi, dar nu se poate în secolul XXI", a declarat Toke Ervin.
  La rândul său, Gyorgy Laszlo, preşedintele PPMT Harghita, a afirmat că momentul arborării drapelului secuiesc în centrul reşedinţei judeţului este "prielnic" pentru "a mişca secuimea", care trebuie să participe în număr cât mai are la mitingul pentru autonomie care va avea loc, în 10 martie, la Târgu Mureş.
"Nu cred că trebuie să mai explic, după întâmplările din ultimele săptămâni, între Budapesta şi Bucureşti, şi mai ales în presa centrală ce a apărut, cum că Ţinutul Secuiesc nu ar exista, ba mai mult, nici secuimea şi cred că acum este un moment prielnic - şi este destulă atenţie pe tema asta - ca să putem să mişcăm puţin secuimea, suntem de părere că trebuie să participăm cât mai mulţi la mitingul din 10 martie, pentru autonomie, în Târgu Mureş şi o să ajutăm oamenii să ajungă acolo cu autobuze, cu tot ce se poate", a afirmat Gyorgy Laszlo.
El a criticat punctul de vedere al fostului preşedinte al UDMR Marko Bela, care a afirmat că nu este de acord cu o demonstraţie autonomistă în 10 martie, Gyorgy adăugând că nu este de acord nici cu politica "paşilor mărunţi" a UDMR.
Venit din Covasna special pentru arborarea drapelului secuiesc în centrul reşedinţei harghitene, reprezentantul Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) Gazda Zoltan, preşedinte al Scaunului Sfântu Gheorghe, a afirmat că drapelul secuiesc este cel care îi ajută pe secui să-şi atingă dezideratul obţinerii autonomiei teritoriale.
"Drapelul secuiesc mă mângâie la suflet, simbolizează idealurile noastre şi ne ajută să ne atingem ţelurile, în principal autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc", a spus Gazda.
În discursul său, el a îndemnat populaţia din Miercurea Ciuc să meargă la mitingul pentru autonomie de la Târgu Mureş şi a criticat decizia UDMR de a nu participa la acesta.
"După părerea mea este revoltător şi eu sper că majoritatea UDMR-iştilor o să fie prezenţi, doar conducerea nu", a spus Gazda Zoltan.
După o scurtă slujbă religioasă, drapelul secuiesc a fost ridicat pe catargul din centrul municipiului, în acordurile imnului secuiesc, interpretat de o tânără îmbrăcată în costum tradiţional, împreună cu cei aproximativ 400 de locuitori care au participat la eveniment.

Niciun comentariu: